Terapia Rapidă
Transformațională (RTT®)
Rapid Transformational Therapy® este o abordare creată de Marisa Peer, care integrează hipnoterapia cu elemente din mai multe abordări terapeutice.
În sesiune, folosim hipnoza ca stare de atenție focalizată pentru a explora experiențe, credințe și semnificații asociate problemei cu care vii.
Nu ne interesează doar:
„Ce fac acum?”
ci și:
„Ce am ajuns să cred despre mine și cum participă acea credință la ceea ce repet astăzi?”

scroll
RTT® și tiparele automate
Ceea ce ai trăit te-a învățat cum să răspunzi.
Nu înseamnă că trebuie să răspunzi la fel toată viața.
Nu toate reacțiile noastre sunt rezultatul unei decizii conștiente.
Unele răspunsuri devin atât de familiare încât apar automat: felul în care reacționezi la respingere, critică, apropiere, conflict, eșec, pierderea controlului sau sentimentul că nu ești suficient.
În spatele acestor reacții pot exista credințe și strategii învățate în experiențe anterioare.
„Trebuie să fiu perfect ca să fiu acceptat.”
„Nu pot depinde de nimeni.”
„Dacă spun ce vreau, voi fi respins.”
„Trebuie să controlez ca să fiu în siguranță.”
În RTT®, folosim hipnoza pentru a explora experiențele și semnificațiile asociate tiparului cu care vii.
Nu căutăm o amintire „perfectă” și nu presupunem că există un singur moment care explică totul.
Ne interesează să înțelegem:
Ce ai ajuns să crezi despre tine?
Ce ai învățat să faci pentru a te proteja?
Și cum continuă acel răspuns să apară în viața ta de astăzi?
În timpul hipnozei, intri într-o stare de atenție focalizată în care poți lucra cu aceste experiențe într-un mod diferit de analiza obișnuită.
Ești conștient pe tot parcursul procesului.
Nu îți pierzi controlul.
Nu faci nimic împotriva voinței tale.
Scopul nu este să schimbăm trecutul.
Lucrăm cu ceea ce ai ajuns să crezi despre tine în urma lui și cu felul în care acea credință continuă să participe la prezentul tău.

Integrarea după RTT®
O sesiune poate aduce o perspectivă nouă.
Dar ceea ce înțelegi în sesiune are nevoie să fie dus în viața reală.
De aceea, lucrul meu nu se oprește la ceea ce apare în hipnoză.
Ne uităm și la ce se întâmplă după:
cum reacționezi când vechiul tipar reapare,
ce alegi diferit
,ce limite începi să pui,
ce comportamente nu mai vrei să repeți și ce ai nevoie să exersezi pentru ca noul răspuns să devină mai familiar.
Înregistrarea RTT® personalizată pe care o primești după sesiune susține această etapă prin repetarea și consolidarea direcției pe care am construit-o împreună în sesiune.
Dar audio-ul nu înlocuiește viața reală.
Acolo se vede schimbarea.
Într-o conversație în care înainte te-ai fi retras.
Într-o limită pe care înainte nu ai fi pus-o.
Într-un „nu” spus fără să te abandonezi pe tine.
Într-un moment de incertitudine în care nu mai încerci imediat să controlezi totul.
Într-o reacție veche pe care o observi și pe care nu mai ești obligat să o urmezi.
Nu urmărim să nu mai apară niciodată vechiul tipar.
Urmărim ca, atunci când apare, să nu mai fie singurul răspuns pe care îl ai la dispoziție.
scroll
Schimbarea nu se consolidează doar pentru că ai înțeles ceva.
Se consolidează prin ceea ce începi să faci diferit.
Cu ce putem lucra în RTT®
Lucrăm cu tiparul, credințele asociate lui și felul în care acestea continuă să apară în prezent.

Tipare emoționale
frică, rușine, autocritică, reacții de anxietate, nevoia de control
Relația cu tine
perfecționism, autosabotaj, stimă de sine, nevoia de validare
Relații
teama de respingere sau abandon, dificultatea de a pune limite, tipare relaționale repetitive
Obiceiuri și comportamente
anumite comportamente repetitive pe care vrei să le înțelegi și să le schimbi
RTT® este unul dintre instrumentele pe care le folosesc în procesul „Mă întorc la Mine”, în funcție de ceea ce apare și de ceea ce avem nevoie să lucrăm.
