Iubirea idealizată: o iluzie sau o realitate?

„Ce înseamnă o relație de iubire adevărată? Care sunt caracteristicile unui cuplu potrivit?” — m-a întrebat o femeie cu care am început de curând să lucrez în terapie. Întrebarea ei e una pe care o aud des, dar de fiecare dată simt același lucru: oamenii nu suferă pentru că nu iubesc. Suferă pentru că nu au fost învățați să distingă între iubire și nevoie, între apropiere și dependență, între maturitate și idealizare.

În esență, există două feluri de relații: relația imatură și relația adultă. O relație care merită numele de iubire este aceea în care două persoane își doresc să comunice — fizic și emoțional — și aleg, conștient, să construiască un spațiu comun în care există respect, acceptare și responsabilitate personală. Într-o relație adultă, iubirea nu e un „val” care te ridică și te lasă apoi pe jos. Iubirea devine o decizie zilnică, o formă de prezență, o alegere de a rămâne uman și disponibil chiar și atunci când emoțiile sunt intense.

În schimb, o relație slabă și imatură se sprijină pe altceva: pe nevoia unuia dintre parteneri de a se simți iubit, util sau în siguranță doar prin prezența celuilalt. Aici relația începe să funcționeze ca un „medicament”. Nu e o întâlnire reală între doi oameni, ci o încercare de a umple un gol interior, de a acoperi frica de abandon, de inutilitate sau de singurătate. Iar când relația devine medicament, apare o capcană: nu îl aleg pe celălalt pentru cine este, ci pentru ce îmi calmează în mine.

În modelul sănătos, fiecare partener este capabil să trăiască independent, să se aprecieze și să aibă grijă de sine. Asta nu înseamnă lipsă de sensibilitate, ci maturitate: „Sunt întreg(ă) și aleg să împart.” Partenerii nu depind emoțional unul de celălalt ca să funcționeze, ci se deschid cu încredere, se văd, se aud, se respectă, își exprimă nevoile fără să le transforme în pretenții și își oferă iubire fără să o folosească drept monedă de schimb. De cele mai multe ori, fiecare este atras de o persoană aflată la un nivel similar de maturitate emoțională — pentru că acolo există un limbaj comun al relației.

Când însă o persoană este dominată de traumele din copilărie, tinde să aleagă parteneri imaturi, vulnerabili sau indisponibili. Uneori alege un om pe care îl poate „repara”, pe care îl poate „îngriji”, pentru că asta îi este familiar. Ajutorul reciproc e important într-un cuplu, dar devine distructiv atunci când relația se transformă într-un pansament. Nu e rolul partenerului să repare ce nu am primit când eram mici. Relația poate vindeca, dar nu poate funcționa ca substitut pentru o mamă, un tată sau un trecut diferit.

Mai apare apoi un alt lucru care confuzează enorm: relațiile bazate pe pasiune intensă. Ele pot fi magnetice, hipnotice, pot da senzația de „destin”, însă sunt adesea pline de conflicte, gelozii, frică, retrageri, împăcări dramatice și dependență emoțională. În prezent, e greu să-ți imaginezi un cuplu care să nu se bazeze pe iubire — cum era în alte vremuri — însă adevărul rămâne: iubirea, chiar dacă e reînnoită, nu este suficientă ca să susțină o relație. Dacă nu e gestionată cu maturitate, iubirea se amestecă rapid cu frica, controlul, proiecțiile și vechile răni, iar ceea ce părea romantic devine toxic.

Unul dintre cele mai mari mituri este că iubirea „apare brusc” și atunci totul devine clar. În realitate, iubirea se dezvoltă treptat. În relațiile imature, partenerii își imaginează o uniune ideală, fără conflicte și fără imperfecțiuni. Se hrănesc cu iluzii despre „Marea Iubire”, ca și cum ar exista undeva o persoană perfectă care vine să te completeze, să te vindece, să-ți umple golul interior și să-ți împlinească visurile. Iar aici se rupe realitatea: nimeni nu poate duce pe umeri rolul de „salvator emoțional”.

Partenerul idealizat nu este apreciat pentru cine este cu adevărat, ci pentru ceea ce reprezintă în imaginația celui care îl idealizează. Uneori devine o „mamă ideală” — o figură care ar trebui să umple golurile din trecut, să ofere siguranță, să nu plece niciodată, să înțeleagă tot fără să fie spus. Cultura modernă susține această viziune simplistă și o împachetează frumos: că fericirea în cuplu ar trebui să fie un drept, că iubirea adevărată nu are neînțelegeri, că dacă există disconfort „nu e omul potrivit”. În realitate, această viziune nu e corectată, ci alimentată. Și astfel iubirea devine singurul temei declarat al unei relații, ignorând faptul că fiecare om are complexitate, nuanțe, frici, limite și imperfecțiuni.

De aceea mă întreb uneori dacă popularitatea cuvântului „iubire” în discuțiile de zi cu zi nu ascunde, de fapt, absența unei iubiri autentice. Îl folosim atât de des încât poate masca egoismul, neînțelegerile și neputința de a fi cu adevărat prezent. Vorbim mult despre iubire, dar uneori trăim foarte puțin din ea.

Idealul unei iubiri perfecte sperie multe persoane și le descurajează să se angajeze într-o relație reală, complexă și profundă. Pentru că o relație adultă cere curaj: să fii văzut(ă), să pui limite, să spui adevărul, să rămâi deschis(ă) chiar când îți vine să fugi. Nu e de mirare că vedem tot mai mulți oameni singuri, divorțați sau în relații ocazionale. Nu pentru că nu vor iubire, ci pentru că nu au instrumentele interne ca să o țină în maturitate.

Și în zona sexualității există o confuzie majoră. Sexualitatea e adesea văzută ca soluția pentru probleme relaționale: „dacă e chimie, e bine”, „dacă e mult sex, relația e ok”. Dar uneori sexualitatea poate indica, de fapt, nevoia de afecțiune și confort emoțional, o foame de apropiere care nu a fost hrănită altfel. Sexul poate apropia, dar nu poate înlocui maturitatea emoțională. E esențial să depășim tensiunile dintre bărbați și femei și să permitem fiecărui individ să își dezvolte latura adultă: să iasă din traumele copilăriei și să intre în relații din prezent, nu din trecut.

Un aspect esențial al formării unui cuplu este acel „altceva” dincolo de iubire. Relația are nevoie de un fundament: un scop comun, o valoare comună, o direcție comună. Nu putem fi cu adevărat un cuplu dacă suntem doar noi doi, închiși în nevoile noastre. Trebuie să existe și un „al treilea element” care ne unește și ne ajută să ne împlinim ca indivizi: o viziune, o misiune, o formă de creștere. În felul acesta, dorința de a fi împreună devine o căutare a împlinirii personale — asemenea metamorfozei omizii în fluture, simbol al evoluției și al maturizării.

Pentru a construi relații sănătoase, este esențial să ne cunoaștem pe noi înșine. Autocunoașterea ne ajută să înțelegem nevoile, dorințele și traumele noastre, ca să nu le punem în brațele partenerului sub formă de așteptări imposibile. Prin reflecție și terapie, începem să ne vedem mai clar și să nu mai proiectăm neîmplinirile asupra celuilalt. La fel de importantă este stabilirea limitelor sănătoase, pentru că limitele mențin respectul și identitatea individuală. Când știu ce îmi doresc și ce nu accept, mă protejez de codependență și îmi păstrez libertatea interioară.

Comunicarea deschisă și onestă este cheia unei relații de succes. Nu comunicarea perfectă, ci comunicarea reală: să poți spune ce simți fără atac, să poți asculta fără să te aperi automat, să poți clarifica înainte să presupui. Ascultarea activă și exprimarea clară a emoțiilor construiesc intimitate. Iar acceptarea imperfecțiunii — în mine și în celălalt — este vitală. Nimeni nu este perfect, iar așteptările nerealiste duc inevitabil la dezamăgire. Când învățăm să îmbrățișăm imperfecțiunile, apare maturitatea care face iubirea posibilă.

Terapia poate oferi un spațiu sigur în care să explorezi emoțiile, să înveți cum gestionezi conflictele și să depășești traumele din trecut. Dacă simți că ai nevoie de sprijin în această călătorie, te invit să îmi scrii. Împreună putem explora calea spre o relație mai sănătoasă și mai împlinită — cu tine, cu celălalt și cu viața ta.

Majoritatea celor care caută remedii pentru probleme emoționale sau relaționale nu știu că există soluții rapide și durabile care pot aduce schimbări semnificative într-un timp scurt. Prin metoda de Terapie Rapidă Transformațională (RTT) te pot ajuta să descoperi și să depășești rapid blocajele emoționale, să îți transformi perspectiva asupra relațiilor și să îți redobândești echilibrul interior. Fie că te confrunți cu anxietate, frică, neînțelegeri în relație sau orice altă dificultate, știu cum să te ghidez în procesul de transformare.

Nu trebuie să te simți copleșit(ă) de problemele întâmpinate. Este timpul să faci primul pas spre o viață mai împlinită și mai liniștită. Te invit să mă contactezi ca să explorăm împreună dacă și cum putem lucra și ce ți se potrivește.

Nu lăsa îndoielile sau temerile să te împiedice să trăiești viața pe care o meriți. Schimbarea este posibilă, iar eu sunt aici să te sprijin în această călătorie. Hai să pornim împreună pe drumul transformării.